Trecem cu totii prin criza varstei de mijloc?

Articol publicat pe site-ul revistei Psychologies. http://www.psychologies.ro/cunoaste-te-2/trecem-cu-totii-prin-criza-varstei-mijlocii-2140926.
Studiile privind psihologia vietii adulte au devenit interesante pentru cercetatori incepand cu a doua jumatate a secolului al XX-lea. In anii 50 Erik Erikson a scris teoria sa privind etapele dezvoltarii umane si a postulat ca fiecare etapa este caracterizata printr-o “criza”, de fapt un conflict psihologic comun tuturor, care, odata depasit asigura trecerea spre urmatoarea etapa de maturizare.
Psihiatrul elvetian Carl Gustav Jung si ulterior alti psihoterapeuti formati in metoda analitica jungiana au descris pe larg procesul psihologic complex din a doua jumatate a vietii. Psihanalistul Elliott Jaques a introdus in anii ’60 termenul de criza a varstei de mijloc si curand acesta a intrat in vorbirea uzuala oferind o explicatie facila pentru anumite actiuni si comportamente diferite fata de normele colective.

Barbatul care la 40 de ani isi gaseste o femeie mai tanara drept partenera, sau care devine preocupat dintr-o data de propriul corp si se apuca de sport si dieta, femeia care dupa o viata dedicata sotului si familiei decide sa invete o profesie noua si se apuca de studii, individul care se intoarce la o cariera artistica abandonata in tinerete.

Oricare ar fi aceste fapte, ele sunt judecate si etichetate drept „criza”. Criza jumatatii de viata este inca un subiect controversat, iar studii ample au fost facute mai mult in civilizatiile vestice. Nu pare a fi un fenomen universal, desi indivizi din diferite culturi experimenteaza asemanator trecerea anilor.
Ceea ce ar putea fi comun sunt intrebari legate de sensul lucrurilor si al vietii, preocupari universale ce apar in momente cheie ale existentei. Aceste momente sunt de cele mai multe ori precipitate de evenimentele dramatice din exterior: boala grava a cuiva apropiat, moartea unui prieten sau pur si simplu o criza maritala pun individul poate pentru prima data in contact cu intrebarea eterna si legitima a sensului existentei sau cu angoasa in fata mortii.
Sunt diferente mari privind felul in care este discutata criza varstei de mijloc la femei si la barbati. Este suficient sa ne amintim ca despre un barbat cu parul usor incaruntit se spune ca este mai atragator, iar acelasi lucru la femeie este considerat semn limpede de imbatranire.

Un alt aspect este ca cele mai multe studii au analizat barbati, abia in ultimii anii aparand cercetari extensive despre cum fac fata femeile varstei de mijloc. Perioada adulta cuprinsa intre anii 30-70, cu mijlocul intre 40-60, este insotita de cele mai variate si mai provocatoare evenimente: activitate profesionala intensa, viata familiala intrata intr-o relativa rutina, grija pentru copiii care devin adolescenti, primele semne ale imbatranirii corpului, primele boli, ingrijirea parintilor varstnici. Criza varstei de mijloc nu e un moment singular, ci o perioada de tranzitie, de durata, ce poate fi insotita de simptome de depresie, pierderea interesului pentru activitatile obisnuite, iar uneori de dorinta de schimbare si aventura.
Simptomele sunt un semn ca in psihic se pun in miscare procese complexe, in special inconstiente, care daca sunt corect interpretate pot aduce raspunsuri valoroase.
Intrebarile profunde despre cine este individul de fapt, care ii sunt nevoile si aspiratiile, cum a fost viata de pana acum traita si cum doreste sa o traiasca in continuare sunt necesare, pentru ca ele pregatesc terenul urmatoarei etape de viata.

Aparitia momentelor de criza depinde de felul in care persoana respectiva si-a dus prima jumatate a existentei, daca a trait sau nu in acord cu potentialul si cu dorintele sale cele mai intime, ce si cat anume a fost reprimat in favoarea unei bune adaptari sociale.
Cu cat exista mai mult material reprimat si cu cat diferenta intre Eul construit social si Eul autentic este mai mare, cu atat mai acute si dramatice vor fi crizele pe care individul le traieste, pentru ca va trebui sa reuseasca impacarea a doua perspective foarte indepartate una de cealalta.
De exemplu femeia care crede cu tarie ca nu-si va insela niciodata sotul, daca ajunge in aceasta ipostaza va avea de impacat, cu multa suferinta, idealul pe care si-l construise cu realitatea faptelor care s-au intamplat.
Omul de afaceri care si-a construit cariera impins de cerintele parentale si a lasat in umbra talente artistice valoroase, se poate trezi la mijlocul vietii intrebandu-se care ii sunt de fapt adevaratele insusiri.
Conform lui Jung prima parte a vietii este dedicata construirii identitatii Eului in raport cu lumea exterioara: cariera, familie, statut social. Individul isi creaza o aparenta sociala, masca sau Persona, care este insa diferita de identitatea psihica adevarata.
La mijlocul vietii omul ajunge intr-un punct culminant, cand pur si simplu pare ca nimic nu mai merge, iar acest lucru il forteaza sa-si modifice perspectiva, dincolo de aparentele rolurilor colective pe care le-a jucat pana atunci (rol profesional, sot, sotie, mama, etc).
Luarea in calcul a dimensiunii spirituale a existentei este, dupa Jung, o alta sarcina a mijlocului vietii.

Desi exista o cerinta interioara puternica, innascuta, ce apare sub forma de “criza” si impinge omul catre propria maturizare psihologica, nu este garantat ca acest lucru se si intampla. De aceea vedem batrani plini de amaraciune si de angoasa in fata mortii iminente, dupa o viata traita in slujba a orice altceva decat sinele autentic, incapabili sa inteleaga si sa-si contina situatia curenta.
Criza este un semnal de alarma care arata nevoia de restructurare psihica si este necesara trecerii cu succes spre a doua jumatate a vietii. Scopul acestei etape este maturizarea psihologica, largirea perspectivelor din care individul se priveste pe sine insusi, pe ceilalti oameni si lumea in general.