Anxietatea

Frica este o emotie fundamentala umana, care are alaturi de celelalte emotii o functie adaptativa bine stabilita: semnalizeaza pericolele si ne ajuta sa ne protejam. Anxietatea pe de alta parte, este frica ce nu are un obiect real. Ea apare sub forma fantasmelor catastrofice despre un pericol iminent, care este insa foarte putin probabil. Forma acuta si intensa a anxietatii este atacul de panica, ce este insotit de simptome fizice specifice ( tahicardie, transpiratii, ameteala, senzatie de sufocare, amorteala a membrelor, senzatii gastro-intestinale). Unui pacient care ajunge la medic cu aceste simptome, ii va fi evaluata in primul rand starea fizica, iar in absenta unor afectiuni somatice, va fi indrumat spre psihiatru.

Cauzele anxietatii pot fi multiple: genetice, biologice sau un raspuns al psihicului la evenimente traumatice si stresante din viata individului, iar de cele mai multe ori sunt prezenti toti acesti factori.

Din punct de vedere medical tulburarile din sfera anxietatii se impart in mai multe categorii, insa acestea au doar un rol orientativ (tulburarea de panica, anxietatea generalizata, tulburarea obsesiv compulsiva, tulburarea de stres post-traumatic, fobiile). Pacientii cu un fond anxios sufera de cele mai multe ori de simptome mixte, care ii incadreaza in mai mult de una dintre tulburari.

Unul dintre comportamentele comune ale celor care sufera este evitarea situatiilor generatoare de anxietate : locul in care s-a produs un eveniment traumatic sau contextele in care e posibil sa apara fobia sociala, de exemplu. Altii controleaza mediul din jur pentru a-si linisti emotia: pacientul obsesiv compulsiv va indeplini un anumit ritual menit sa-i linisteasca temerile ( verifica aragazul si apa de 5 ori, aranjeaza lucrurile numai intr-un anumit mod, sau se spala pe maini numarand pana la 30), mama anxioasa va controla spatiul in care merge copilul sau, inlaturand inclusiv pericolele imaginare.

In tratarea tulburarilor anxioase trebuie sa tinem cont si de prezenta simptomelor de depresie, deoarece exista o legatura intre cele doua; anxietatea prelungita poate fi cauza dezvoltarii depresiei. Nelinistea, teama de viitor, teama de moarte sau boala, nesiguranta de sine, regretele, ruminatia excesiva in legatura cu problemele vietii de zi cu zi sunt comune celor doua tipuri de suferinta.

Tratamentul anxietatii si al depresiei poate fi abordat atat pe cale medicala, dar si prin psihoterapie. Tratamentul medicamentos (anxiolitice si antidepresive, daca e cazul) vizeaza simptomele, insa nu merge spre radacina problemei. A reduce simptomul la zero, prin medicatie, nu inseamna ca am scapat de grija; daca ceea ce e la baza nu a fost descoperit si constientizat, tulburarea de anxietate va persista, gasind alte forme de exprimare( alte tipuri de simptome). Desigur, tratamentul este util atunci cand simptomele sunt atat de intense incat afecteaza grav functionarea de zi cu zi (cand persoana nu poate iesi din casa, de exemplu).

Nu toti cei care sufera de anxietate ajung sa fie diagnosticati si tratati pentru ca simptomele nu sunt suficient de grave incat sa-i aduca in cabinetul unui medic; multi oameni se framanta in tacere ani de zile, crezand ca asa este normal.
In psihoterapie urmarim ceea ce simptomul incearca sa transmita, pentru ca acesta este felul cel mai bun in care psihicul avertizeaza ca ceva nu este in regula, undeva s-a pierdut echilibrul si viata nu este traita pe deplin. Simptomul este incercarea psihicului de a atrage atentia spre conflicte nerezolvate si ne trimite direct spre complexele noastre. Atunci cand realitatea este privita din inima unui complex, nu mai suntem in prezent; anxietatea ne deconecteaza de momentul „aici si acum”, trimitandu-ne in experiente traumatice trecute sau in viitorul care apare nesigur.
In cabinet tratam anxietatea pe de o parte invatand pacientul despre natura suferintei sale, metode de relaxare atunci cand anxietatea pare sa preia controlul si pe de alta parte discutand despre experienta de viata si provocarile de zi cu zi, pentru a gasi structura complexuala care genereaza si intretine tulburarea sufleteasca.

Anxietatea, chiar tratata, nu dispare; ceea ce se schimba insa prin psihoterapie este capacitatea persoanei de a suporta si tolera nesiguranta, incorporand-o intr-un mecanism afectiv matur si sanatos de raportare la evenimentele vietii.